La mai puțin de 3 ani de la criză, suntem în căutarea locurilor de muncă. Așteptările ofertei sunt mici încă de la început. În principal cele care contează sunt: salariul, bonusurile, activitatea desfășurată. La sfârșitul clasamentului poziționăm distanța față de casă, și orele de program. Dacă locuiești în București și ești angajat un program decent ( și mă abțin să definesc termenul decent) începe la 9-10, durează 8 ore + pauză de masă 1 oră (cel puțin în prima săptămână). Ceea ce înseamnă că pleci de acasă pe la 8 și te întorci la 19.00. Timpii de mai sus reprezintă o medie. Cu siguranță există norocoși ce fac 10 minute până la muncă, dar și oameni mai puțin norocoși care petrec în mașină 1h30 în fiecare dimineață.
Cu cât funcțiile și responsabilitățile la locul de muncă cresc, numărul orelor peste program crește. E ca o progresie matematică. Nu ne dăm în spate de la muncă, și evident nici de la orele petrecute cu sârg în clădirea de sticlă fără geamuri ce s-ar putea deschide ( inginerii constructori la proiectare se gândeau să nu fie cazuri de sinucidere, și la drept vorbind cauze ar fi fost destule ). Ceea ce înseamnă că din ce în ce mai des plecăm de la serviciu după ora 19.00 ( și oricum avem numai avantaje: nu mai prindem aglomerat în trafic). Așadar programul de 8 ore devine variabil și flexibil ( dar nu în înțelesul pe care ni-l dorim noi) în folosul muncii spre 12 ore ( 8 ore munca, 1 oră pauză de masă, 2 ore pe drum, 1 oră suplimentară). Ne mai rămân 12 ore zilnice de trăit mai mult pentru noi decât pentru șeful. Aici oricum ar fi nu ne mai permitem ore peste program. Ceva mai presus decât inteligența anilor 2014 a spus START ceasului la ora 00.00 și STOP la 24.00. Așadar mai mult de 24 de ore nu se poate. Dar omul din 2014 spune: familia e mai ușor de realizat decât serviciul, deci mai degrabă investesc acolo 12-13 ore și vedem cu cât mai rămânem în rest. Restul astă de 12 ore se divide iar: 5-6 ore de somn ( deci alea e clar că le investești în tine și nu în familie/prieteni) și îți rămân triumfător 6 ore pentru tot ceea ce ai vrea tu: citit, TV, plimbări, suc, muzică, relaxare, cursuri, copii, părinți etc. Timp berechet!
Mai mult decât atât statul peste program e contagios. În general dacă 2 din 10 colegi stau peste program constant, ceilalți 8 se îmbolnăvesc de acest viciu al orelor la serviciu. Pentru început – pentru că te vede șeful și apoi chiar dacă termini repede oricum mai primești în plus. Așa că mai degrabă lucrezi lent ca să umpli timpul. Anumite multinaționale se pot lăuda constant cu orele peste program – dar cu siguranță șefii nu își pun niciodată întrebarea: sunt angajații neproductivi sau e doar o problemă temporară și ciclică?
La varsta de 19-24 de ani, când ești în căutarea unui prim loc de muncă deții un mare avantaj – internship-ul. Marile corporații oferă internship-uri ce durează 3-6 sau chiar 12 luni. Să nu te gândești că într-un intership nu vei munci. Vei avea aceleași responsabilități ca un entry level – un post de junior spre exemplu – doar că lucrezi pe o perioadă determinată. Ai șansa să observi dacă jobul tău mult visat presupune ore peste program, delegații, dacă chiar se încadrează în ceea ce tu vrei să își faci o carieră. E foarte important să începi cu dreptul în viața de adult, iar internship-ul îți oferă această șansă. La sfârșitul lunilor de internship dacă ți se pare că jobul nu este pentru tine, poți căuta în altă parte. Este puțin ciudat să faci intership-uri la 26-30 de ani, dar un internship în timpul facultății îți garantează nu doar găsirea unui loc de muncă mai ușor la finalizarea studiilor, ci și o experiență pe măsură.
Autor: Diana Tampu
